Omul cu camera de filmat – Dziga Vertov

http://www.imdb.com/title/tt0019760/?ref_=fn_al_tt_1
Filmul lui Dziga Vertov a fost făcut ca film de propagandă – el trebuia să ilustreze „măreţele“ transformări ale societăţii comunisme, noile realităţi ale progresului tehnologic. Trebuia să înfăţişeze utopia comunistă realizată, efectele experimentului social comunist în cheie sublimă. Iar în raport cu acest scop, filmul lui Vertov e o realizare perfectă. Argumente:
1. În primul rând, pentru faptul că fascinaţia pentru progresul tehnologic nu e explicată printr-un discurs ideologic. Propunându-şi să facă un „experiment cinematic“ în care să nu se folosească de scenariu şi de limbajele literaturii şi teatrului, Vertov a evitat şi limbajul ideologiei staliniste. E tocmai ceea ce-i permite lui Vertov să ocupe o poziţie exterioară, „de privitor“ în raport cu experimentul social comunist, şi să-şi expună viziunea lui asupra acestuia, în loc să ofere un simplu material documentar despre limbajul epocii.
2. Eliminarea limbajului literaturii trimite, de fapt, la eliminarea a ceea ce voi numi „spaţiu simbolic“, cel al societăţii de dinainte de comunism. Prin spaţiu simbolic înţeleg ideile, interpretarea realităţii sociale, percepţiile oamenilor, în general, cu privire la ei înşişi şi lume. Pare normal ca noua realitate, cea adusă de revoluţia comunistă, să nu poată fi descrisă în limbajul societăţii pre-comuniste – cel al literaturii şi teatrului „burgheze“, şi înţelegerii realităţii pe care le presupun ele. Dar filmul sugerează că e vorba de mai mult decât atât: spaţiul simbolic al societăţii pre-comuniste a dispărut, şi atunci folosirea limbajului literaturii ar fi inadecvată tocmai din acest motiv. Asta e o idee mai complicată, de care nu sunt în întregime sigur, şi voi încerca să o explic (şi să mi-o explic) în continuare.
Problema este: cum anume a „dispărut“ un spaţiu simbolic? E posibil aşa ceva? Dacă ar avea loc un asemenea lucru, n-ar fi o catastrofă?
Dziga Vertov a încercat, cred, să răspundă tocmai la aceste întrebări. Filmul lui spune că dispariţia unui spaţiu simbolic este cu putinţă, că utopia comunistă nu doar că e posibil să fie transpusă în practică, dar că a fost realizată în mod efectiv, şi că, la urma urmei, nu a fost o catastrofă, ci o radicală schimbare în bine. Iar progresul tehnologic este tocmai forma pe care o ia această schimbare radicală petrecută în spaţiul simbolic şi e ceea ce justifică schimbarea profundă petrecută prin realizarea utopiei comuniste.
Transformarea petrecută în spaţiul mintal, la niveluri profunde ale realităţii sociale, în urma revoluţiei comuniste, e asemănătoare, probabil, cu cea care se petrece într-o cultură, atunci când un panteon plin de divinităţi, o religie cu puzderie de ritualuri, simboluri, icoane şi reprezentări religioase e înlocuită cu un monoteism iconoclast. Iar filmul lui Vertov înfăţişează acest lucru: realitatea supusă unui proiect de dezvoltare tehnologică, în care nu mai e loc pentru ritualurile sociale complexe presupuse de o societate multistratificată.
Pe mine mă fascinează tocmai aspectul de realitate deşertică a lumii descrise de Vertov. Ceea ce e caracteristic tuturor utopiilor – deşi nu e primul lucru pe care să-l sesizezi, în cazul lor – este că ele nu sunt posibile decât prin distrugerea masivă a structurilor sociale şi eliminarea (oricât de imperfectă) unor „limbaje“, a unor moduri de a gândi sau de a „interpreta“ realitatea. Iar ceea ce se pune în locul lor sunt structuri extrem de simple – o realitate socială uniformizată. Mariile utopii din trecut – a lui Platon, Campanella, Morus – seamănă mai mult cu nişte închisori sau cu nişte lagăre de concentrare. Utopia lui Vertov e singura în care mi-aş dori să trăiesc, pentru că trimite la o lume în care sărăcia simbolică e atât de mare, încât te poţi bucura de lucruri simple, cum sunt micile minuni tehnologice care i-au aprins imaginaţia lui Vertov. Trăim într-o lume sufocant de diversă, o lume a risipei, a „zgomotului“. Omul cu camera de filmat mă face să visez la comunism ca la o lume a unui altfel de lux şi confort: cel al deplinei sărăcii simbolice.
Aşadar, poţi visa la comunism nu neapărat ca la o lume în care să existe mai multă dreptate socială sau mai multă bunăstare pentru anumite categorii de oameni, ci din perspectiva creatorilor de utopii. Celor cărora le e străin orice iconoclasm, sau cărora nu le-a spus niciodată nimic ideea de a te retrage departe de tot ce înseamnă civilizaţie, n-au cum să înţeleagă această nostalgie pentru comunism. Avantajul unei astfel de societăţi, pentru cineva care are un malaise dans la civilisation, este de a îmbina idealul unei vieţi simple cu o viaţă trăită printre ceilalţi.